Aboneaza-te la newsletter si afla ultimele noutati si promotii!



Cum ingrijesti pielea uscata de pe picioare

Cum ingrijesti pielea uscata de pe picioare

Posted by Cristina Enache on

Deshidratarea e una dintre principalele probleme cu care se confrunta pielea noastra, si putine zone sunt mai predispuse la acest fenomen decat picioarele. Pielea uscata de pe picioare poate aparea pe talpa, pe laterale si intre degete si in majoritatea cazurilor nu reprezinta un motiv de ingrijorare, cu exceptia situatiei in care este determinata de o afectiune medicala.

Azi vorbim insa despre pielea uscata de pe picioare care poate fi tratata prin metode cosmetice si te invatam cum sa ai grija de ea ca la carte.

Pielea uscata de pe picioare: cauze

Nu e deloc neobisnuit sa te confrunti cu piele uscata pe picioare. Li s-a intamplat si celor mai ingrijite dintre noi, explicatia fiind de altfel simpla: pe talpi si pe picioare sunt mai putine glande sebacee ca in restul corpului, deshidratarea devenind astfel o problema.

Iata mai jos care sunt cele mai importante cauze pentru care suferi de piele uscata pe picioare:

  • lipsa de hidratare;
  • iritatii: acestea sunt provocate in general fie de sosete aspre, fie de pantofi prea mici sau de calitate inferioara, care iti supun bietele picioare unei presiuni si frictiuni insuportabile;
  • unele afectiuni: piciorul atletului, eczemele, psoriazisul, hipotiroidismul sau diabetul;
  • unele medicamente: de exemplu, diureticele;
  • umiditatea si caldura: acest mediu deshidrateaza profund;
  • varsta: pe masura ce imbatranim, pielea e mai uscata si mai subtire;
  • unele produse de ingrijire: substantele agresive din compozitia gelurilor de dus sau a sapunurilor pot deposeda pielea de nutrienti benefici.

Pielea uscata de pe picioare: tratament

Am vazut ce anume o provoaca, dar ce poti face daca nici nu te gandesti sa porti sandale pentru ca te descurajeaza aspectul calcaielor tale?

Sunt cateva tratamente care vor da roade sigure in cazul pielii uscate de pe picioare si noi iti facem cunostinta cu ele in randurile de mai jos!

Exfoliaza!

Daca nu indepartezi pielea moarta de pe picioare, cum te astepti ca acestea sa fie fine si catifelate? Legile ingrijirii pielii sunt aceleasi, asa ca foloseste un exfoliant fizic sau chimic ca sa revelezi o piele cu aspect impecabil.

Daca nu stii inca la ce ne referim, exfoliantii fizici sunt cei grunjosi, scruburile cu particule abrazive, in timp ce cei chimici contin combinatii de acizi precum acidul lactic, acidul glicolic si acizii AHA, care dizolva depozitele de piele moarta.

Un astfel de produs este exfoliantul pentru corp THALGO Sweet & Savory Scrub care poate fi folosit fara probleme pe picioare. Produsul e alegerea perfecta in materie de gomaj corporal, purificand, regenerand si hranind pielea, cucerindu-te de asemenea cu textura luxurianta si hranitoare. Scrub-ul contine un mix de boabe de sare tari si particule de zahar, pentru indepartarea celulelor moarte, carora li se adauga uleiuri vegetale si esentiale ce lasa pielea supla si catifelata si un parfum reconfortant de lamaie, mandarine si portocale.

exfoliant pentru corp

Daca pielea ta de pe picioare e sensibilizata, mai delicata in urma diverselor tratamente invazive pe care le regreti acum, nu vei regreta folosirea unui exfoliant de fata, mai usor si mai lejer.

Peeling-ul cu complex AHA, caviar si perle Anubis Effectivity Caviar & Pearl Peeling iti va lasa calcaie de zeita, numai bune sa fie afisate in acele sandale aurii si decupate. Gama e recomandata pentru pielea care se confrunta cu semnele de imbatranire, continand o combinatie de acizi AHA (20%) pentru eliminarea celulelor moarte, caviar, pudra de perle, aur coloidal si pudra de diamante.

peeling anubis

Foloseste o piatra ponce, dar in mod adecvat

Piatra ponce poate sa faca mai mult rau decat bine atunci cand nu este utilizata in mod corect. In primul rand, nu trebuie sa insisti cu ea pana ce inlaturi toate straturile de piele uscata, doar suprafata, caci altfel vei afecta procesele de reinnoire celulara. Mai departe, tine cont ca pielea trebuie sa fie inmuiata in prealabil in apa calda, pentru ca celulele sa se desprinda cu usurinta. Cel mai bine e sa folosesti piatra ponce atunci cand te speli pe picioare. La final, usuca pielea si hidrateaza.

Hidrateaza!

Ceea ce ne duce la cel mai important sfat pentru a scapa de pielea uscata de pe picioare: hidratarea. Ideal este sa hidratezi pielea dupa fiecare dus, apeland la un produs dedicat acestei zone. Mizeaza in compozitia sa pe umectanti (uree, aloe si acid hialuronic), emolienti (unturi si uleiuri din plante) sau ingrediente ocluzive, precum lanolina sau uleiul de cocos.

Investeste in Gelul pentru picioare cu efect de racire si drenare SKEYNDOR Cooling&Drainning Gel, un elixir al confortului. Are in compozitie apa de ghetar  pentru a calma instantaneu picioarele obosite si grele, dar si extracte vegetale si marine si uleiuri balsamice care hidrateaza si tonifiaza.

gel pentru picioare

La fel de bine poti folosi si crema ta de corp preferata. Mario Badescu Apricot Super Rich Body Lotion nu te va dezamagi, hidratand si catifeland si dovedindu-se ideala pentru picioare datorita compozitiei fara coloranti. Amestecul de uleiuri hranitoare si vitamina E cu proprietati antioxidante e ideal pentru pielea ta.

 

lotiune de corp

Pielea uscata de pe picioare: remedii naturiste

Gasesti si in bucataria ta destule remedii pentru pielea uscata de pe picioare, cu toate ca acestea nu vor egala eficienta tratamentelor profesionale.

Otet. Cu proprietati antimicrobiene insemnate, otetul poate sa dezinfecteze piciorul si sa stimuleze eliminarea celulelor moarte. Adauga in apa cu care te speli pe picioare: mai poti include si sare Epsom, miere, suc de lamaie sau ulei esential de menta.

Scrub cu ovaz. Scrubul cu ovaz e un exfoliant excelent pentru pielea uscata de pe picioare: simplu, usor de pregatit si cu efecte wow! Combina cu parti egale de lapte sau de trandafiri, amesteca pana ce obtii o pasta, apoi aplica pe picioare si lasa sa actioneze timp de 20-30 de minute. Clateste cu apa rece, ca sa stimulezi tonifierea, si neaparat hidrateaza la final.

Bicarbonat de sodiu. Imbratisat cu caldura de adeptele remediilor naturiste pentru multiplele sale intrebuintari, bicarbonatul de sodiu se poate dovedi insa iritant si, daca nu il folosesti in mod corespunzator, poate usca si mai tare pielea sau ii poate altera pH-ul.

Ideea este sa nu recurgi la acest aliment popular daca ai pielea sensibila sau crapata. In cazul in care i-ai dat unda verde, foloseste cantitati mici (2-3 linguri de bicarbonat de sodiu) in ligheanul cu apa.

Piele uscata pe picioare? Nu mai ai probleme cu trucurile si sfaturile noastre!